marți, 23 august 2011

Dependența de calculator


După cum bine vedeți, lumea a evoluat pe parcursul timpului considerabil. Parcă abia ieri, roata apărea și se răspândea în rândul popoarelor din Mesopotamia, chinezii au inventat busola, folosită mult în navigație, Leonardo da Vinci a proiectat primul aparat de zbor în codexurile sale, mașina cu aburi a lui Watt sau telefonul lui Bell uimea cercetătorii și umplea paginile ziarelor și a revistelor. Ulterior, a venit și rândul calculatorului să impresioneze. Desigur, John von Neaumann a fost cel care l-a îmbunătățit în anul 1940. Prin calculator înțelegem ceva care calculează, iar noi stăm fericiți și ne bucurăm de rezultate. Cu alte cuvinte, originea calculatorului sau PC-ului cum vreți este veche, primul datând din anul 87 î.Hr., un instrument folosit pentru măsurarea traiectoriei planetelor, urmând cele din timpul Renașterii, având baza în dezvoltarea științelor. Deci, cum am mai zis, von Neumann decât l-a perfecționat. Astfel, după 1980, adolescenții, mai ales, își petrec tot mai mult timpul în fața calculatorului, pe motivul dezvoltării jocurilor video și a programelor. Ulterior, au apărut și messengerul și, bineînțeles, rețelele de socializare: Piczo, Hi5, Facebook. Și iată o nouă lume, cea virtuală. Noi suntem generația aceasta.

Eu am mai precizat într-un post, numit ”Cartea și necesitatea ei” și am zis că oamenii în ziua de azi sunt din ce în ce mai interesați de aceste tipuri de mașinării. În urma a numeroase cercetări efectuate, s-a ajuns la concluzia că acesta este foarte nociv organismului, o gamă largă de boli fiind cauzate de el. Indivizii dependenți de calculator sunt ușor de recunoscut. Primul indiciu este agresivitatea de care dispun în momentul restricționării accesului la PC și ajung sa aibă un comportament neadecvat cu părinții, colegii, profesorii, prietenii, chiar etc. Eu știu despre ce vorbesc, deoarece am avut și eu astfel de tendințe, în meomentul în care simțeam că nu mai pot să mă despart de calculator și, se pare, nu am fost singurul. Am văzut acest lucru la mulți alții. de asemenea și nevoia de sinucidere (EMO), precizează unii cercetători este tot o cauză. Deci, vă rog să înțelegeți că există multe alte lucruri de făcut decât să stai la calculator.

În al doilea rând, o altă problemă este imobilitatea. Respectivii preferă ca în loc să meargă la un alergat în parc ori la sală, ori să joace ceva cu prietenii să își rezume mișcarea doar la câte un click, ori la masă, direcționându-și alimentele la gură. Și bineînțeles după aceea se așteaptă la rezultate ”inimaginabile”, să aibă un corp de invidiat etc. etc. Cristian Margarit, fondatorul Getfit.ro amintește cât de importantă este mișcarea pentru corpul nostru, în condițiile în care sunteți interesați de așa ceva.

Acestea sunt problemele principale. Mai sunt și anumite boli cerebrale, dar acestea au un risc mai redus. Ideea și, de asemenea, recomandarea medicilor, este să încercați să reduceți timpul petrecut la calculator la 1-2 ore pe zi sau, poate la 3-4 în perioada vacanței/timpului liber. Viața este frumoasă și sunt convins că vreți să profitați din plin de ea și de alte lucruri, nu doar de monitorul de pe birou.

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More