luni, 22 august 2011

Cei mai bogați arabi din lume





Recunoscuţi în întreaga lume pentru succesul pe care îl au în afaceri, cei mai bogaţi arabi din lume au averi de miliarde de dolari, yachturi, avioane, zeci de maşini, case şi seifuri pline cu bijuterii. Cum le-au făcut?

Cei mai mulţi dintre ei au afaceri în domeniul petrolier, în cel bancar şi în real estate. Spre exemplu, prinţul Alwaleed Bin Talal Al Saud, cel mai bogat arab din lume, cu o avere estimată la 20,4 miliarde de dolari, are afaceri în domeniul imobiliar, bancar şi în transporturi. De asemenea, Al Saud are o colecţie impresionantă de bijuterii, a investit într-un port din Franţa şi deţine mai multe acţiuni la companii din Liban şi Palestina. Cea de-a cincea parte din averea sa este formată în întregime din bani lichizi depozitaţi la mai multe bănci. Pe timpul carierei sale, prinţul a donat aproape trei miliarde de dolari prin intermediul fundaţiei sale de binefacere şi este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai prolifici filantropi ai lumii.

Compania Kingdom Holding, pe care o deţine în proporţie de 95% acoperă 39 de investiţii în şapte sectoare. Este cel mai mare investitor străin din SUA, având acţiuni la News Corporation, Time Warner, Apple şi Citi. "Nu este limită pentru succes. Nu există un vârf. În momentul în care ajungi în top trebuie să cobori. Dacă atingi vârful ce se va întâmpla apoi? Trebuie să cobori. Nu am de gând să cobor. În ceea ce mă priveşte, prefer să cred că nu pot ajunge niciodată în vârful dealului", a declarat prinţul pentru arabianbusiness.com. Locul al doilea este ocupat de Mohamed Bin Issa Al, fondatorul şi directorul MBI Internaţional, un grup de companii cu o valoare de aproximativ 12 miliarde de dolari care derulează operaţiuni în Orientul Mijlociu, Europa şi Statele Unite.

Pe cea de-a treia poziţie se află familia Olayan, care deţine un conglomerat cu un portofoliu de mai mult de 50 de companii. Fondată în 1947, Olayan Group a început ca o companie de transport de mărfuri cu camionul. În 1954, fondatorul său, Suleiman Olayan, a lansat General Trading Company(GTC), afacerea de distribuţie de băuturi şi mâncare a grupului. Ulterior, prin intermediul GTC, Suleiman a achiziţionat mai mulţi distribuitori precum Kimberly-Clark, General Foods, Pillsbury, Hunt Wesson, Cummins Engine, Kenworth şi Atlas Copco. Astăzi, grupul deţine acţiuni în cadrul MetLife, First Boston şi AIG. Văduva lui Suleiman, Mary şi cei patru copii ai lor- Khaled, hayat, Hutham şi Lubna- împart averea de 11,9 miliarde de dolari.

Sursa: Mediafax

Concluzie personală
: Pe mine nu prea mă impresionează persoanele foarte înstărite. De ce? Pentru că banii se câștigă foarte ușor dacă îi umflii puțin ochiul copilului tău și îl trimiți la cerșit. Sau, mai nou, treci la cules de portofele.
Nu știu dacă este și cazul aici și arabii noștrii chiar au obținut banii cinstit. Dacă așa e, bravo lor și baftă în continuare, iar dacă nu, problema lor. ^__^

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More