vineri, 9 septembrie 2011

Fate/zero - Primul episod are o oră



Având în vedere că seria ”Fate/Stay Night” a avut un mare succes (grafica, povestea, de excepție), ne așteptăm și ca aceasta nouă ”Fate/zero” să aibă un succes asemănător, sau poate chiar mai bun. E puțin nasol că este doar un prequel a celeilalte apariții, deci MyAnimeList ne recomandă să îl vedem pe acesta primul și apoi pe următorul, ca și la ”Spartacus: Gods of the Arena” cu ”Spartacus: Blood and Sand”.

Iată că aflăm surpriza că această serie nouă va avea primul episod de o oră, ceea ce este ceva neobișnuit la o serie, unde nu am întâlnit episoade mai lungi de 24 de minute decât în cazul seriilor OVA, și, desigur, nu depăseau nici acolo mai mult de 30 de minute. Deci, cum ar veni, asta ar putea fi o evoluție în cadrul seriilor anime, să nu mai avem episoade de 23 de minute, ci de peste 30. În orice caz, privind ”Fate/zero”, sperăm să nu ne dezamăgească această oră și să aibă un motiv întemeiat pentru asta.

Aici vor lucra alți producători decât la ”Fate/Stay Night” (unde lucra GUE și Studio Deen), și anume Aniplex sau Sony Pictures Entertainment, foarte renumiți pentru grafica lor și dublajul excelent în anime. Și având în vedere că orice producție Sony Pictures are calitate, chiar cred că vom vedea așa ceva și în ”Fate/zero”. Și fiind alte studiouri, e și normal să avem alt Staff. Astfel, îl va avea ca director pe Ei Aoki, iar Yuki Kajiura se va ocupa de melodiile din serie. Având în vedere că personajele sunt aceleași, și echipa de dulbare va fi aceeași.

Ne așteptăm să aibă succes și în caz că vă numărați printre cei care planifică să vadă acest anime, vizionare plăcută!

Twitter Delicious Facebook Digg Stumbleupon Favorites More